Sărbători de căcat!

E un frigu dracu de îți clănțăne și dinții de la pieptene, viscolește de ajungi om de zăpadă după 3 metri parcurși în aer liber, suflă vântul la aceeași temperatură prin portofel și buzunare, nu ești în stare să te descurci în societate, nu ești capabil să-i faci fericiți pe cei dragi, ești irascibil ca o mâță în perioada cheie (niciodata să nu ai încredere în ce sângerează cinci zile pe lună și nu moare), ești tras la răspundere pentru tot, șeful nu prea te agrează, prietenii sunt fericiți și plecați, deci stai singur și te uiți pierdut în monitor așteptând o mană cerească să te facă să nu te mai simți singur, dar a dracu nu vine, îți dai în cap că nu ești în stare să faci nimic, te simți vinovat, singur, pierdut ca un câine, degeri de frig și cu toate astea zâmbești când îți urează lumea sărbători fericite. Trist... Mai sunt și oameni d-ăștia...

No woman no cry... Basm în cinci acte - scris de Porumbelul Călător

Actul I

A fost odată un gagiu, mânca-l-ar raiul, care avea și el o prietenă, mânca-o-ar raiul... (în concluzie mânca-i-ar raiul împreună, că separat nu vroia niciunul). Erau împreună de vreun an și vreo lună de zile (la aniversarea de un an și o lună tipul a uitat să-i spună tipei la mulți ani, dar asta a fost situația.). Cât au fost unul lângă altul totul mergea strună... dragoste peste dragoste, fericire cât cuprinde, nici urmă de neînțelegere.

Actul II

La un moment dat, tipul a trebuit să plece peste mări si țări. Noroc cu porumbelul călător pe care îl chema Yahoo&Cosmote că-i mai ajuta pe dragastoși să-și împărtășească sentimentele. Dar la scurt timp, nefiind în cunoștință de cauză, tipul a început să fie bântuit de gânduri negre. Oare ce făcea aleasa lui cât el era plecat peste mări si țări? Ea, fiind interesată de alchimie, și-a văzut de treabă căutând și împărtășind această artă împreună cu tovarășii, care majoritatea erau cavaleri si feți frumoși veniți de prin lume ca să dea mai departe această știință.

Actul III

Porumbelul călător se prinsese de șmecherie și începu să călătorească mai des. Și astfel Prâslea al nostru a început sa roadă din pernă noaptea de frica vreunei dezamăgiri din partea lu` madam Ileana Cosânzeana. Au mers toate ca pe ghimpi cât a urmat, cu ciondăneli, împăcări, neînțelegeri, până când subit și curios, au cedat amândoi. Și au început feciorii a plânge, mai mai de se scurgea și necuratul de milă când îi vedea. El, mai prostănac din fire, nu vroia a înțelege că defapt aleasa lui nu vrea cu niciun gând să-i facă rău, dar el nimic, tot o ținea sus și tare că ea defapt vrea altceva.

Actul IV

Colac peste pupăză, preafrumusețea sa Ileana Cosânzeana, la un turnir artistic, și-a ales tema dragostei. Și ce altceva să scrie ea decât orișice nemulțumiri avusese înainte, până la al nostru Prâslea? Prâslea, când auzi, se făcu negru de supărare, fraierul crezând că defapt ea iși dorea mai mult decât orice pe lume să aibă din nou ce avusese, fără să judece situația actuală, care îi demonstra mai mult decât evident că nu are de ce să își facă griji. Totuși ea i-a promis, ca rasplată pentru că a suportat atâta durere, că va strecura prin prelegeri și una fericită, dedicată lui.

Actul V

Porumbelul călător mai făcu câteva drumuri peste cele șapte mări si cele șapte țări, și i-a împăcat pe cei doi, sperând că e permanent. Și a mai adăugat, fără ca cei doi să știe, la una din epistole, scrisă de el si dedicată ei, fragmentul:"Vreau doar să înțelegi că tot ce îmi doresc este spre binele tău, și nu sunt pregătit să fac niciun compromis sau să-mi asum niciun risc care ar putea să ne pună în pericol câtuși de puțin. Forever yours, baby."

Planuri de viitor.

Undeva in viitorul apropiat voi incepe un nou blog, alaturi de Ioana, in care vom trata diferite teme. Voi reveni cu amanunte cat de repede se poate.

Să mori tu, mă?

Băi Traiane, bă, iar ai slobozit cățeaua, mă. Mă ție nu ți-ar plăcea să trăiești într-o țară corectă, normală, în care să nu ai foame de bani și de putere, în care să nu conduci alături de martalogii tăi ca niște javre? Îmi pare rău dacă sunt prea direct sau prea violent aici, dar cum să nu fiu când tot ce ai făcut a denotat cea mai clară lipsă de respect si diplomație? Fraiere, l-am votat până și pe Geoana, numai ca să scap de tine. Ne ții discursuri de corectitudine si Românie modernă si eficientă. Să mori tu, mă? Să mori tu? Mori dă-te dracu.

Metal Heart

Asa cum poate multi stiu, am fost pentru mult timp un om al muzicii in adevaratul sens al cuvantului - adica a true metal dictionary, ascultator inrait, compozitor nebunesc, si interpret (fara adjectiv, il las la latitudinea voastra). A fost un vis pe care mi l-am implinit in intregime intr-o perioada in care nu aveam alte lucruri pe cap. Aveam timp sa ma gandesc la abilitatile mele de muzician intru totul. Nu spun ca am facut mare lucru, dar eu am fost multumit de mine, colegii mei de trupE au fost multumiti, si sper ca nu am dezamagit pe nimeni. Totul a fost o cursa nebuneasca de a atinge noi limite, si de a experimenta genuri si complexitati peste nivelul normal al muzicii de la momentul acela... Imi aduc aminte cu dor de momentele in care imi lingeam suav chitara, de momentele cand vroia Tobi sa mi-o taie (chitara, perversilor) cu flexul, cand avea Grig parul lung (futu-ti chelia matii >:P), si de faptul ca ma simteam gay daca purtam un tricou cu Nightwish pe care mi-l luase mama pentru ca vazuse si ea in final ca imi place sa ascult o trupa fara grohaituri si ragete (asa zisul groh-metal pe care il cunoastem cu totii. Meshuggah la putere.). Mi-e dor de vremurile cand imi iubeam chitara mai mult decat iubesc astazi pe cine merita (da iubito, au fost si vremuri de-alea).

Imi aduc aminte ca ne mutasem odata cu sala de repetitii la Tatarani (un sat obscur langa Ploiesti), stiind ca aveam sa batem drum lung aproape zilnic ca sa avem si noi parte de cateva ore de deconectare intru muzica. Locul era sediul unei firme detinute de tatal vocalistului nostru. Locul avea in spate o magazie in care erau fel si fe de scule industriale. Acolo este legendarul loc unde a incercat Tobi sa MI-O TAIE CU FLEXU'...

...si unde ma simteam atat de homogay cu tricoul cu Nightwish.

La Tatarani au avut loc repetitiile si pregatirile pentru concertul trupei Chapeau Bas, trupa condusa de violonistul Iustin Galea, fiul actorului Ilie Galea de la TTCP (Teatrul Toma Caragiu - Ploiesti). Reprezentatia a fost una exemplara, precedata de un moment solo al trupei Old Number, trupa in care activam la momentul acela. Fusesem abordat, alaturi de Tobi, de catre Iustin sa-l ajutam cu instrumentalele pentru respectivul concert. Totul a iesit excelent, pana in momentul cand au dat baietii cu tort si sampanie pe tobe, pe care a trebuit sa stam sa le curatam a doua zi. Cu stupoare am observat dupa vreo doua saptamani o fleasca de tort pe lustra (Detalii detalii). In ziua post-concert sedeam ca un rocker modern, in cur, cu toba mare batandu-mi in spate, cersind pentru o mie de lei.

Concertul a fost al doilea din seria Tedi-the-colour-haired-guitarist. Aveam parul mov ->

Si tricou alb ->

Si camasa neagra (zici c-am fost Juanes la faza asta ;) ) ->

Chiar in conditiile astea, cel mai nebunesc, jmecher, haladit, tare, bengos, marfar, blana, coarne, piele, extrapulifantastic concert a fost Live in BaiTovarashe, 1 Decembrie 2007. Numele de Live in BaiTovarashe nu a fost dat la caterinca, ci cu un motiv bine intemeiat. Concertul a avut loc in Club Steel, BAICOI si sa ma ierte Dumnezeu da era prea pielea pulii sa scrii pe afis ca vrei sa canti in BaiCOI. (Sa ni-l amintim pe Catalin care a salutat toata multimea cu 2 cuvinte: OLA, BA!) in gandul meu... o laba sa dai tu. In fine, a fost cel mai shtutz concert ever. Iustin si-a facut prezenta simtita si aici, facand un spectacol mirific.

Tocmai incepuse primul concert din seria Tedi-the-coloured-hair-guitarist -> aveam parul verde

Au fost niste vremuri in care totul era perfect, totul se rezuma la niste note pe un portativ, la repetitii cu lumina stinsa, la traitul vietii pana la maxim. Imi e dor de vremurile acelea mai mult decat mi-ar fi dor de o mana daca n-as avea-o (sa nu fie in ceas rau). Pentru asta... dedic trupei Old Number toate respectele mele, toata parerea de rau ca nu a putut sa mearga mai departe, toata dragostea si toate visele mele. Keeper of the light, I am the seed of hope and those who will not follow shall hang by the rope. Rest in peace.

Mi-a placut...

Mi-a placut cand m-ai mangaiat pe par... mi-a placut cand mi-ai soptit in ureche lucruri pe care numai tu puteai sa le spui... mi-a placut cand mi-ai intors spatele si cand ai facut pe suparata... mi-a placut cand ai renuntat la tot pentru mine... mi-a placut cand n-ai renuntat la nimic pentru mine... mi-a placut cand m-ai dus in rai... mi-a placut cand m-ai trimis in iad... mi-a placut cand ai venit sa ma vezi... mi-a placut cand ai plans langa mine... mi-a placut tot. Tie ti-o fi placand?

Collateral damage

Mi-am pierdut tot echilibrul intr-o lupta pe care speram sa o intorc macar putin in favoarea mea. Tot ce-am obtinut a fost un val de neintelegeri si obscuritati, prea infime ca sa poata fie detectate chiar si de cel mai fin si mai ascutit simt. Am simtit-o totusi, cu fiecare centimetru patrat de piele, cu fiecare deciBel de auz, cu fiecare electronVolt de gust, cu fiecare nanometru de privire si cu fiecare microPascal de presiune pe terminalele mele tactile. Durerea indusa a fost atat de aspra si fierbinte incat am simtit un fior de o amploare astronomica strabatandu-mi fiecare axon si fiecare dendrita si fiecare legatura sinaptica din corp. Panica indusa a fost atat de apasatoare incat m-am vazut trimis parca in alta lume, deportat intr-o zona moarta, goala, lipsita de ultima urma de omenie, un loc in care aveam sa-mi traiesc tot ce-a mai ramas din ceea ce numeam eu viata pana atunci. Am scapat zbatandu-ma ca un miel in chinuri la taiere. Am vazut toata viata trecandu-mi in fata ochilor, cu toate bunele si relele ei, implorand pe oricine ar fi vrut sa ma asculte, sa ma lase sa mai vad macar odata motivul traiului meu. Am scapat din convingere, din forta, din dragoste, si cu toata eleganta universala care umple cele mai trainice fapte. Am razbit cu speranta ca as mai putea sa mai iubesc odata. Si am facut-o. Si ii multumesc, pentru ca s-a obosit sa ma asculte cand eu nu as fi facut-o, si a stiut sa vindece rana pe care ea cu mana si cu sufletul ei au sapat-o in mine. E liniste... deocamdata... pentru putin timp... dar voi incerca sa-l traiesc ca pe o eternitate... pentru ca data viitoare probabil nu o sa mai scap... desi continua sa ma asigure ca totul va fi bine. Sunt in lumea mea, si o traiesc cum simt eu. Imi pare rau. Imi pare nespus de rau. Mi-as da viata pentru ea. In cele mai rele chinuri. As face-o fericita cu fiecare centimetru patrat de piele, cu fiecare electronVolt de gust, cu fiecare deciBel de auz, cu fiecare nanometru de privire si cu fiecare microPascal de presiune care-mi mangaie terminalele tactile.